Festivalul Clara Haskil, un omagiu adus legendarei pianiste de origine română
Festivalul Clara Haskil, un omagiu adus legendarei pianiste de origine română

Primul proiect de talie internațională din România care onorează memoria legendarei pianiste de origine română Clara Haskil, Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil, ia fiinţă în 2014, într-unul dintre cele mai frumoase orașe din țară, Sibiu, fostă Capitală Culturală Europeană, un oraş recunoscut pentru efervescența turistică și culturală.

 

Armonie, interpretare la cele mai înalte standarde, pasiune și iubire necondiționată pentru muzica clasică.


Acestea sunt doar câteva dintre calitățile pe care le putem asocia numelui Clara Haskil, calități pe care festivalul își propune să le împărtășească publicului şi să le ducă mai departe. Acesta este motivul pentru care Festivalul Internațional de Muzică Clasică Clara Haskil reuneşte, chiar de la prima ediție, laureați de prestigicu ai concursurilor de muzică din întreaga lume, nume ce dau astăzi tonul în muzica clasică internațională: ediţia din acest an a festivalului aduce la Sibiu artiști francezi, maghiari, elvețieni, precum și artiști români consacraţi.

Festivalul Internațional Clara Haskil îmbină anual recitaluri și concerte de mare clasă, precum şi, la ediţia din 2014, o expoziție de artă dedicată excepţionalei pianiste.

Festivalul Internațional Clara Haskil a luat naştere la inițiativa pianistei Alina Azario. Într-o vreme în care tendința tinerilor este aceea de a pleca din țară, o pianistă din România aflată în plină ascensiune în muzica internaţională şi-a propus să readucă acasă un simbol – un gest de reverență pentru România, dedicat uneia dintre cele mai talentate pianiste de origine română a tuturor timpurilor: Clara Haskil.

Clara Haskil, cea despre care Charlie Chaplin spunea că este “un geniu”, a marcat un secol de muzică internațională și a rămas până astăzi un reper în ceea ce privește căutarea perfecțiunii, interpretarea la cele mai înalte standarde și iubirea necondiționată pentru muzica clasică. Interpretările sale din Mozart și Schubert sunt legendare.

Născută la București, pe 7 ianuarie 1895, Clara Haskil avea să se perfecționeze la Paris, urmând să concerteze alături de mari muzicieni ai lumii, nume care au făcut istorie, de la dirijorul Herbet von Karajan, la inegalabilul pianist de origine română Dinu Lipatti, care i-a devenit și apropiat. În 1942, pianista s-a stabilit la Vevey, în Elveția, iar în prezent, într-un gest de meritată recunoaștere, unul dintre cele mai importante concursuri de muzică clasică din lume, cu o tradiţie pe peste 50 de ani, care are loc chiar la Vevey, îi poartă numele: Concursul Internațional de Pian Clara Haskil.

Geniul pianistei Clarei Haskil avea să fie remarcat încă de timpuriu.


“Zilele trecute a venit la mine un doctor din România ţinând de mână o fetiță în vârstă de șapte ani. Acest copil este o minune: n-a urmat niciodată o adevărată instrucţiune muzicală, dar nici nu era nevoie, de vreme ce poate reda din memorie, fără greșeală, cu mânuțele ei de copil, tot ce i se cântă; mai mult încă, poate s-o facă în orice tonalitate. I-am pus în față o sonată ușoară de Beethoven; a descifrat-o perfect, fără să ezite măcar o secundă. Ne aflăm, fără îndoială, în fața unei enigme: o asemenea maturitate într-o minte de copil este într-adevăr tulburătoare.“ – descria profesorul Anton Door prima întâlnire cu pianista, în volumul “Clara Haskil” de Jerome Spycket, Editura Muzicală, 1987.
Unii dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor au apreciat talentul Clarei Haskil.

Geniul pianistei Clarei Haskil avea să fie remarcat încă de timpuriu.


“Zilele trecute a venit la mine un doctor din România ţinând de mână o fetiță în vârstă de șapte ani. Acest copil este o minune: n-a urmat niciodată o adevărată instrucţiune muzicală, dar nici nu era nevoie, de vreme ce poate reda din memorie, fără greșeală, cu mânuțele ei de copil, tot ce i se cântă; mai mult încă, poate s-o facă în orice tonalitate. I-am pus în față o sonată ușoară de Beethoven; a descifrat-o perfect, fără să ezite măcar o secundă. Ne aflăm, fără îndoială, în fața unei enigme: o asemenea maturitate într-o minte de copil este într-adevăr tulburătoare.“ – descria profesorul Anton Door prima întâlnire cu pianista, în volumul “Clara Haskil” de Jerome Spycket, Editura Muzicală, 1987.
Unii dintre cei mai importanți muzicieni ai tuturor timpurilor au apreciat talentul Clarei Haskil.

“Într-o epocă în care pianiștii prestigioși nu lipsesc, m-am întrebat asupra caracterului unic al cuvântului și interpretării Clarei Haskil. Ascultând-o cântând un concert de Mozart sau de Beethoven, aveai senzația că totul era corect în mod natural – tempi, nuanțe, frazare – ceea ce suscita între dirijor și solist un dialog care făcea inutilă orice discuție prealabilă, pusă la punct cu oricâtă trudă. Și artiștii muzicieni de orchestră, atât de sensibili la calitatea acestui acord, erau uluiți la prima repetiție și aveau o plăcere vădită să o acompanieze.” – povestea dirijorul Herbert von Karajan în prefața cărții dedicate pianistei.
„Ascultând-o interpretând Mozart, îți dai seama cât de departe de adevăr suntem noi toți.“ – Dinu Lipatti

Clara Haskil a lăsat nu doar o moștenire muzicală excepțională, ci și o mărturie unică, profund umană, despre fragilitatea artistului, despre dedicare până la abandonul de sine și despre respectul datorat publicului.

Cu o dăruire inegalabilă față de muzica clasică și având dorinţa de a căuta cele mai bune acorduri până la perfecțiune, Clara Haskil a atins însă gloria abia la vârsta de 55 de ani. Lăsând să se vadă fragilitatea artistului, pianista era extrem de autocritică cu propriile interpretări și suferea de un „trac violent” înainte de concerte. Deși numeroși critici de renume internațional și muzicienilor de prim rang i-au pus în lumină valoarea, cariera concertistică a celei care, astăzi, este unul dintre reperele muzicii clasice internaționale avea să se desăvârșească abia spre vârsta maturității târzii.

Festivalul Internațional Clara Haskil își propune să unească muzicieni internaționali și muzicieni români de vârf pe scena Sălii Thalia din Sibiu (România) și să ofere publicului un tip de emoție care poate fi trăit numai în intimitatea sălii de concert, într-un schimb direct între artist și ascultător.

Prestigioase insitituții s-au alăturat demersului organizatorilor festivalului, în efortul de a readuce numele Clarei Haskil în România și de a-l repune în valoare: Fundația Internațională “Clara Haskil” (Elveția), Ambasada Elveției în România, Ambasada Israelului în România şi Institutul Francez.

Cu pasiune și cu perseverență, Clara Haskil ne-a arătat că un artist are nevoie de public, la fel de mult cum publicul are nevoie de un artist.

Oamenii duc muzica mai departe.